Print this page

Manastirea Noul-Neamt

În secolele XV-XVII teritoriul Moldovei era acoperit de o reţea deasă de mănăstiri şi schituri, graţie amplei activităţi de ctitorire din partea unor domnitori ca Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Petru Rareş s.a. În total, pe teritoriul Principatelor Române funcţionau 70 de aşezăminte monastice. Dintre mănăstirile de călugări, cel mai însemnat a fost lăcaşul monastic Neamţ.

Lavra Neamţ, înfiinţată în a doua jumătate a sec. XIV-lea, este una dintre cele mai vechi şi mai bogate mănăstiri din Moldova, care pe parcursul a cinci secole şi-a afirmat însemnătatea sa ca mare centru de cultură, şi care şi-a dus faima tradiţiilor pînă departe dincolo de hotarele Moldovei.

Mănăstirea Neamţ a fost înfiinţată de monahii Sofronie, Pimen şi Silvan. După o versiune, aceşti călugări au venit în munţii Moldovei de la sud, posibil să fi fost ucenici ai sfîntului Nicodim de la Tismana. După o altă versiune ei ar fi venit din Sfîntul Munte Athos.

Prima biserică a fost construită în mănăstire de Petru I Muşat (1375 – 1391). Tot Petru I, voievodul, a dăruit mănăstirii „cîteva sate la gurile Neamţului, două mori şi două vii”.

Buna orînduirea a lăcaşului a contiunuat şi pe timpul voievozilor ce au urmat, dar mai ales sub Alexandru cel Bun, cînd urmărim o înflorire a mănăstirii. În perioada domniei lui a fost construită în locul bisericii vechi de lemn – una nouă de piatră, ce n-a ajuns pînă în zilele noastre, apoi clopotniţa pe care o putem vedea şi astăzi. Tot acest domnitor în anul 1429 la 31 august „pentru veşnica pomenire jertveşte mănăstirii Neamţ iazul „над-нистре” ce se numeşte Zahorno şi o prisacă” (În prezent Republica Moldova, satele Copanca şi Chiţcani). Ştefan cel Mare construeşte în anul 1497 o biserică nouă de piatră în cinstea Înălţării.